Profile
Personal Photo

No Photo
Rep [details >>] none

Options
Custom Title
Anthony Ego doesn't have a custom title currently.
Personal Info
Location: No Information
Born: No Information
Website: No Information
Interests
No Information
Other Information
Varsta: No Information
Ocupatie:
Jurnal: No Information
Statistics
Joined: 24-November 17
Status: (Offline)
Last Seen: Feb 16 2018, 09:10 AM
Local Time: Feb 22 2018, 04:40 AM
6 posts (0.1 per day)
( 1.50% of total forum posts )
Contact Information
AIM No Information
Yahoo No Information
GTalk No Information
MSN No Information
SKYPE No Information
Unread Message Message: Click here
Unread Message Email: Click Here
Signature
View Signature

Anthony Ego

Members

Topics
Posts
Comments
Friends
My Content
Nov 27 2017, 12:28 PM
Începuse iar să ningă, cu fulgi mari, încât abia-abia reușea să-și desprindă privirea de geamul pe care se depunea încet condens. Nu se omorâse niciodată prea tare după jucatul în zăpadă - îi plăcea acțiunea în sine, dar răcea foarte ușor și asta îi strica distracția - dar tura asta, era puțin spus nerăbdător. Obosise cam tare pentru că trăsese de el să se fandosească, să se miște mai brusc și mai puternic. O strângere intermitentă musculară undeva pe spatele coapsei drepte îi spunea că făcuse o întindere și totuși, continuare să se scălămbăie, fără să se străduiască prea tare să execute corect mișcările, după cum i le arăta sensei. Drept e, nici sensei însăși nu se străduia să îl dădăcească. Micuțul En-to-ni știa bine mișcările, dar dacă nu avea chef să le facă, nu le făcea și basta, indiferent cine și cum trăgea de el. Vorbele de răsfăț funcționau, dar doar pentru scurtă vreme, trebuindu-le o permanentă „reîncărcare”.
Ori pe bună dreptate, femeia nu era plătită să o mai facă și p-asta. Îi era destul să știe că Ego putea fi deosebit de grațios dacă își dorea asta. Pe de altă parte, astăzi exista și o explicație pentru atitudinea lui, una survenită de pe la începutul orei, când îl sunase mama lui.

Îi transmisese lui En-to-ni că avea să fie luat astăzi de la oră de un oarecare Bera-san. Ego își mărise atât de tare ochii aceia superbi la auzul veștii, încât era zadarnic să se forțeze să tragă de el. Era pur și simplu mult prea simpatic să poată protesta, așa că se rezuma să râdă în taină de strâmbăturile lui. Era parcă grație chiar și în lipsa lor de coerență și corectitudine coregrafică, sau poate credea asta pentru că știa cum să îl privească. Pe măsură ce se apropia sfârșitul, nerăbdarea lui era puțin spus palpabilă, abia urnindu-se din loc și aruncând câte o ocheadă plină de speranță pe geam, de ochii i se luminau brusc, devenind și mai îngerești. Se îndură cu greu să îi atragă atenția când mai erau 10 minute din timpul lor, dar asta fu o prostie: din exces de zel, odată făcu Ego „au” și începu să-și frece piciorușul. Încercă să-l tragă pe tușă, dar fu aproape imposibil, băiatul încăpățânându-se să-și continue exercițiul, strângând vizibil din dinți când ajungea să folosească piciorul drept. Ar fi vrut să îl avertizeze pe acest Bera-san de posibila întindere musculară, dar nici pentru asta nu era plătită. Oricât de curioasă era să afle cine anume era acest gaijin în care se încredea atât de tare familia lui Ego, propriul interes o îndemna către ajungerea mai grabnică acasă.

Ajuns în vestiar, Entoni zbură hainele de pe el cu o viteză mult crescută față de lenea obișnuită, neglijând total durerea din coapsă. Avea să profite de asta mai târziu, nu avea niciun farmec să atragă atenția asupra ei când nu era niciun adult important pentru el prin preajmă. Avea să-i spună lui Becchi și pentru asta, ca și pentru simpla bucurie de a-l vedea, simțea nevoia să se grăbească mai ceva ca pentru clipa aceea de plăcere ciudată, când își turna pur și simplu ghimbir pe limbă la plecarea alor săi de acasă.
Nu degeaba îi spuneau Shouga. Bera și mama lui. Tatăl său nu folosea porecla și nu știa de ce. Nu avea să știe niciodată de ce.
Trase paltonașul pe el fără să-l încheie, uită căciulița pe fundul rucsacului, aruncă fularul în jurul gâtului fără să-l strângă cum trebuie. Singurul lucru pe care îl îndeplini din ce îi cereau părinții în mod obișnuit fu să își pună rucsacul pe ambii umeri. Începuse să-l doară prea tare piciorul ca să poată să-l țină pe unul singur. Ieși primul din vestiar, fără să i se pară straniu să fie singur pe holuri, el, care nu ar fi făcut un pas fără să fie observat de alți copii. Ținea piciorul țeapăn, fără să-l poată flecta în mers.

Însă când îl zări pe Bera în depărtare, avea să ignore durerea cu desăvârșire. Din inerție, continuă să meargă în același mod, mai lent, încercând să se lămurească dacă figura pe care o vedea era într-adevăr a lui. Ningea prea tare și s-ar fi putut înșela, până la urmă. Poate își dorea atât de tare să îl vadă, încât proiectase amintirea chipului său peste imaginea unui străin. Mai devreme, își pusese chiar problema să mai stea cu el afară la zăpadă, dar frigul îi pătrunsese imediat în oase, făcându-l să strângă pumnișorii mici, încrucișând brațele peste piept… fără să-și dea seama că ar fi fost mult mai simplu să se încheie la haină.
Mâinile îi zburară de o parte și de alta a trupului când începu să alerge spre el, convins: ”Bera! Bera!” strigă, fără să-i fie nici lui clar de ce o făcea. Pur și simplu, așa simțise. Sau poate dorise să-l avertizeze pentru momentul în care îi sări în brațe, spre tragedia durerii accentuate, dar spre căldura lui.

Îi era frig, mult prea frig să întrebe măcar ce îi adusese, deși știa bine că trebuia să aibă ceva la el. Mereu avea ceva la el. Obrajii îl țineau de ger, simțind cum pulsează sângele în ei. Era deja roșu ca racul, mereu i se întâmpla asta la temperaturi extreme. Își frecă ușor fața de paltonul lui Bera, simțind mirosul de parfum discret care colora vag holul de la intrare oricând îi vizita. Îl distra mirosul prin noutatea lui, adora să iasă din cameră și să-l simtă înainte să-l vadă, să fie astfel surprins de prezența lui. Puse iar piciorul în pământ, regretând amarnic acum că alergase. Trase aer printre dinți, brusc, lăsându-se imediat pe celălalt picior. ”Mergem acasă, nu, Bera?” chestionă pe un ton moale. Realiză apoi că trebuia să-și explice durerea, dar nu-i fu jenă. Doar era Becchi, putea să-i spună, era în regulă. Avea să asculte. ”Mă cam doare piciorul.” puse palma cu totul pe piciorul drept, fără să arate un punct precis. Ridică însă talpa din pământ imediat ce îi scăpă. Chiar îl înțepa acum locul, ca naiba.
Nu prea îi plăcea durerea pentru că îi era străină. Orice bubă își găsea rapid alinare sub sărut sau diverse unguente plăcut mirositoare. Nu avea timp să-și dea în petic, să-i afecteze prea tare starea. Mami și tati nu lăsau asta să se întâmple și, cel mai probabil, Bera era la fel ca ei. Nu avea cum să nu fie așa.
Nov 24 2017, 10:27 AM
Ego
Spirit dramatic, poetic, teatral, inzestrat cu un talent actoricesc niciodata fructificat, Ego e contrastul de toate zilele. Stirile nu sunt bune pentru el daca nu sunt trase de par, iubeste scandalul, tipatul, sa se intample ceva, orice, cu zgomot si agitatie. E orasul noaptea, o orgie mergatoare si haotica, din pasiuni sugrumate si obsesii nascute doar pentru a muri, din dezamagiri si dezastre. 13 tentative de suicid, dependenta de variate droguri, moartea violenta a parintilor, toate i-au macelarit entitatea, sapand santuri de nesters manifestate in comportamentul lui oximoronic. Cea mai mare realizare a sa a fost descoperirea pasiunii pentru chimie si inventarea lui NOx... insa acesta din urma avea sa-i cauzeze mari probleme in momentul generarii luptei pentru suprematia peste corpul impartit.

NOx
NOx este a doua personalitate a lui Ego, construita pe baza dezastrelor din viata lui. Odata ce baiatul a realizat ca fundamentul sau uman este aproape inexistent, l-a construit pe NOx drept opusul aproximativ al tuturor lucrurilor definitorii pentru Ego... sau, cel putin, aceasta a fost intentia initiala. Crescand in acelasi corp, NOx s-a dezvoltat si de unul singur, fiind partea cumpatata, diplomatica, cu radacini profund rationale. Ego fiind alb si negru in acelasi timp, niciodata combinandu-se, NOx e o paleta de nuante de gri, stiind sa-si puna in valoare inteligenta si prin metode ceva mai rafinate, nu doar tipand si urland, ca posesorul trupului sau. NOx a incercat de multiple ori sa-l rastoarne pe Ego din conducerea trupului, rezultatul vazandu-se in contradictii atat de mari, care aproape ii dusera la pierzanie pe amandoi. Insa de cand cu eliberarea trupului din inchisoare si cu incheierea pactului, NOx s-a cumintit... desi nu se stie niciodata ce tampenii ar putea face Ego, care sa-l convinga sa-si manifeste puterile in adevaratul lor sens. Convietuirea lor pasnica momentana e cu desavarsire complementara: NOx mai mult tace si face, Ego mai mult urla fara sa dea din maini.

------------------------------------------------------------------------------------------------




---- .history: Ego s-a nascut - adica, trupul numit Ego s-a nascut in Sapporo, Hokkaido, intr-o familie teribil de bogata. Detinatorii ramurii Sony in regiune, parintii i-au asigurat tot binele din lume, si Doamne, tare prost au facut. Ego s-a dezvoltat astfel intr-un plod absolut nesuferit, rasfatat, penibil de feminin pentru un baietel. Implinea atributii obisnuite pentru un copil doar rugat, cu plocoane eventual: ba urla ca nu mananca, ba ca ii e foame, ba ca nu vrea la scoala, ba ca vrea, dar numai imbracat nu stiu cum... frumusetea lui, insa, l-a purtat in taramul modelling-ului inca de adolescent, o alta idee teribil de proasta, care-i umplu capul si asa sec cu aroganta si un intreg complex de superioritate. Sa fie homosexual veni ca o consecinta complet naturala: desi il priveau cu jind, fetele se razgandeau rapid cand il auzeau deschizand gura si explodand cu stupiditati.


In perioada liceului, insa, soarta incepu sa-i faca in sac: fu violat de un profesor, pe care el insusi il provocase. Iubitul din acea vreme ii arunca papucii in fata, cunoscand adevarul. Evident, nu a inteles motivele si victimizarea a inflorit in el ca o buruiana acida, aducandu-i drept cadou circa 5 tentative de sinucidere. Ulterior, drogurile il ajutara sa pseudotreaca peste perioada grea, dar prins fiind de parinti, inca 5 tentative sosira la pachet. Ego se preocupa de invatatul la scoala doar ca sa mai uite de amaraciunea vietii cotidiene (oh,mami,tati!), dar macar acest lucru ii aduse, de altfel, revelatia singurului si celui mai de pret talent al sau: chimia. Inclinatiile sale in acest domeniu tin de taramul fantasticului, avand in vedere faptul ca nu-si folosea inteligenta pentru nimic altceva decat sa se gandeasca la cat de tare il pedepsise pe el viata. Chimia ii deveni refugiu absolut, in studiul ei, pierzandu-se cu orele, uitand de mancare, de bautura, de orice altceva in afara de ea. Un fapt ciudat pentru un copil, pana atunci, prost.


In schimb, complexitatea chimiei veni in opozitie cu pseudocomplexitatea sa proprie, Ego realizand ca personalitatea sa nu se cladeste, de fapt, pe nimic, ca este complet lipsit de principii si profunzime. Atunci, se nascu NOx, din intentia de a avea un echilibru, o balanta care sa-l mai tina in frau. Moartea alor sai ii conferi lui NOx prea mult control, prea brusc, el reusind sa se rupa de Ego ca o personalitate complet separata si, curand, de sine statatoare, singura lor legatura fiind inteligenta chimica si corpul pe care se vedeau nevoiti sa il imparta. Crimele urmara natural, cu NOx dorind sa-si testeze limitele si sa le impinga cat mai departe, astfel, sa ajunga sa detina in intregime trupul. Dar prostul nu e prost destul pana nu e si fudul, Ego nevrand sa cedeze cu una, cu doua. Razboiul dintre cei doi capata asemenea proportii, incat duse la o acumulare de greseli in asasinari si, apoi, la capturarea lui. Petrecu doar doua luni in inchisoarea din Tokyo, labilitatea sa psihica fiind prea usor de demonstrat, apoi aproape 2 ani intr-un spital de psihiatrie - ma rog, in multiple spitale de psihiatrie. Demonstratia lipsei sale de discernamant in crime fu usoara, insa nu si indepartarea conditiei sale: NOx nu putea pur si simplu sa dispara, cu nicio pastila. Oricat il ura, pana la urma, Ego il aprecia, fiind propria sa creatie. Intr-un final, ultimul sau psihiatru, din Kyoto, realiza ca toate sedintele sale de terapie servisera la alcatuirea unui pact intre el si NOx, astfel ca era suficient de stabil pentru supravietuirea in societate. Totusi, fu sfatuit (ferm) sa nu se aventureze mai departe de Kyoto, pentru a reveni la controale periodice si verificarea statutului celor doua personalitati.


Cu cazierul, totusi, nesters, si o droaie de facturi de platit, ce poate sa faca un chimist bun intr-un oras mare, oare? Mai ales, purtand in spate ambitia de a-si publica propriile articole, chiar tratate. Costa!

Last Visitors

Comments
No comments posted.
Add Comment

Latest Shouts In The Shoutbox -- View The Shoutbox · Rules Collapse  



skinned by missy at caution and shine.
cfs by black. toggle cbox & code box script by nicole.